În această carte voi prezenta aspectele principale ale eticii fericirii și conceptele de caligrafie interioară și de îndumnezeire atât la Platon cât și în patristica răsăriteană. Pentru a fi fericiți trebuie să cultivăm virtuțile și să le înscriem în inima noastră. Existența fericită este o existență a valorilor superioare, a deschiderii către transcendent și a împărtășirii de Dumnezeu, atât cât îi este omului cu putință.

După introducerea în etica fericirii a lui Platon urmează o comparație a conceptelor de îndumnezeire și caligrafie interioară la Platon și la Clement Alexandrinul, primul etician al Creștinismului, un erudit teolog și părinte al teologiei apofatice și mistice. Spre deosebire de Platon, Clement Alexandrinul subliniază aspectul sacramental al fericirii precum și comuniunea cu Hristos și prin el cu Sfânta Treime. Acest aspect trinitar se regăsește și la Sfântul Grigore de Nyssa, pentru care înțelepciunea creatoare și mântuitoare a lui Dumnezeu constituie arhetipul frumuseții și al vieții desăvârșite, după care însetează fiecare om.

Conceptul de îndumnezeire este dezvoltat de Sfinții Părinți Grigore de Nazianz și Maxim Mărturisitorul și în legătură cu conceptul de perihoreză, de întrepătrundere și inhabitare reciprocă. Fericirea are de face cu comuniunea. Ea poate fi aleasă, cultivată ca stil de viață, experimentată și aprofundată zilnic. Împărtășirea de fericire ține deci și de hotărârea noastră de a înscrie în noi frumusețea și valorile ei. Desigur că acest proces de caligrafie este, la fel ca și existența însăși, susținut și însoțit de harul lui Dumnezeu, care poate fi definit ca un orizont a priori. Înainte de a conștientiza că suntem și avem datoria existențială de a fi caligrafi, harul lui Dumnezeu se revarsă peste noi din abundența filantropiei divine.