Din când în când, de-a lungul vieţii mele, s-a născut în mine câte o poezie care mi-a cerut să o aştern pe hârtie. Aşa am şi făcut. Însă toate aceste poezii le-am ascuns repede într-o cameră secretă a sufletului meu, o cameră bine păzită, şi doar puţini au ştiut de existenţa lor.

De ce?

Din egoism? De teamă? Nu ştiu…

Acum m-am hotărât să descui uşa şi să las poeziile mele să-şi ia zborul în lume.

Şi aşa s-a născut volumul de faţă…

Prima poezie am scris-o când aveam zece ani. Următoarele, ori de câte ori ele mi-au cerut să le aştern pe hârtie.

M-am decis să adun într-o carte poeziile scrise de-a lungul vieţii mele la îndemnul copiilor mei.

„– Pentru cine să le public? Cine mai citeşte în ziua de azi poezie?

– Noi! mi-au răspuns ei.”

M-au convins. Aşa că m-am aşternut la muncă şi am digitalizat manuscrisele mele. În ideea să le rămână lor şi urmaşilor lor.

Şi dacă le vor citi şi alţii, şi dacă vor regăsi în versurile mele o fărâmă din sufletul lor, se cheamă că nu le-am făcut degeaba publice.

Structura cartii:

Am împărţit poeziile în cinci capitole (sau cicluri) în funcţie de tematica lor, pentru o mai uşoară orientare.

In ciclul „Adolescenţa” am adunat poeziile scrise în prima tinereţe. Ele sunt cumva mai naive, mai zbuciumate, aşa cum este adolescentul atunci când se confruntă cu viaţa în drumul lui către maturitate.

Poeziile din ciclul „Copiii” sunt dedicate copiilor mei. Ei sunt rădăcinile mele, rădăcinile care te hrănesc şi nu permite vântului să te smulgă din loc.

În ciclul „Părinţii” – aşa cum spune şi numele – se regăsesc poeziile scrise părinţilor mei, îndeosebi mamei mele.

Ciclul „Dragoste de-o viaţă” înmănunchează poeziile scrise soţului meu, pe care l-am cunoscut la paisprezece ani şi cu care am aniversat acum cinci ani Nunta de Aur.

Iar ciclul „Anotimpuri” cuprinde restul poeziilor, nu mai puţin semnificative.

Şi acum, – nu-mi vine nici mie să cred – cartea mea e gata de publicat.

Poeziile mele părăsesc „Camera secretă” ca să iasă la lumină.

Lectura placuta!