Elemente de teologie liturgica

Teologia Liturgică ne prezintă o înţelegere teologică a cultului. Ca disciplină distinctă în cadrul învăţământului teologic, cu expunere metodică şi sistematică, Liturgica apare pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul veacului al XIX-lea. Întrucât exercitarea funcţiei sacramentale sau sfinţitoare a preoţiei constituie cea mai de seamă obligaţie sau datorie a preotului, Liturgica îşi găseşte locul de obicei în secţia practică a teologiei, alături de Catehetică, Omiletică, Drept Bisericesc şi Pastorală; grupare sau aşezare pe exercitarea în practică a celorlalte două funcţii ale preoţiei: cea didactică sau învăţătorească, şi cea păstorească sau de conducere. Dar Liturgica nu are numai o latură practică, ci şi una istorică, alta exegetică, alta doctrinară. Cele mai strânse legături le are Liturgica mai întâi cu Dogmatica şi Morala, cultul având rădăcini adânci în învăţătura de credinţă şi în trăirea religioasă creştină, cultul fiind expresia învăţăturii de credinţă, prin el făcându-se fixarea şi explicarea doctrinei Bisericii. De aceea, sarcina Teologiei Liturgice constă în a oferi o bază teologică pentru explicarea cultului şi a întregii tradiţii liturgice a Bisericii.