Cartea se refera la corespondenta, jurnalele si alte documente recuperate din fostele posesiuni ale Casei Regale.

Eugen Teodoru (sursa adevarul.ro) "Cu mai mult de un deceniu in urma, am avut revelatia unui material exrem de viu, luxuriant, puternic in continutul sau, reprezentand drumul direct carte o lume secreta, care, o foarte indelungata vreme, nu a putu fi cunoscuta publicului.

La plecarea ei din tara, familia de Hohenzollern n-a mai atribuit nici un interes acestor hartii, scrisori, memorii si corespondente, lasandu-le in cladirile pe care le-a parasit, in clipa in care si-a inteles misiunea istorica incheiata. Intrarea in rafturi a unor documente incarcate de inedit ne-a atras. Le-am cercetat cu pasiune si curiozitate si, dandu-ne seama de importanta lor, am inceput sa cladim edificiul unei carti care sa se bizuie pe informatiile furnizate de un asemenea fond. Incet si metodic, pe masura ce ordonarea si inventarierea incheiau diferite etape, am ales o serie dintre cele mai elocvente piese care se ofereau cercetarii. Dorinta de a cunoaste in cele mai mici detalii viata particulara a curtii regale, meandrele unei existente fastuoase nu ne dadea ragaz. Ne urmarea ideea de a descifra intregul dispozitiv tactic folosit de membrii dinastiei Hohenzollern spre a-si tine cat mai secrete faptele lor - dorinta legitima, in fond.

Dorinta de a scrie un roman-document se lega si de faptul ca toata problema regalitatii si burgheziei romanesti reprezinta perioade istorice incheiate si analiza lor starneste curiozitate. Descoperirile facute in diferite documente, alimentate de intreaga literatura pe care am parcurs-o, ne-au dezvaluit adevaruri relevate la vremea lor de marii scriitori si publicisti: Ion Heliade Radulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Al. Beldiman, I. L. Caragiale, Constantin Mille, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Alexandru Vlahuta, Mihai Gh. Bujor, Tudor Arghezi, P. Constantinescu-Iasi, Ion Popescu-Puturi, N. D. Cocea - cel mai temut pamfletar antidinastic. Toti cei de mai inainte ne-au creat impulsul launtric de a da la iveala aceasta lucrare; ea si-a gasit prima aparitie, in parte, sub forma de serial, in revista „Saptamana Culturala a Capitalei” intre 11 decembrie 1970 si 24 noiembrie 1972. Incursiunea ne-a satisfacut curiozitatea si ne-a creat o anumita optica asupra personalitatilor ce au intruchipat la un moment dat pe insisi exponentii puterii supreme la noi. Personajele au evoluat dincolo de paravanele si fatadele care, in mod firesc, datorita pozitiilor detinute in stat, le-au ascuns privirilor obisnuite.

Acum au avut prilejul sa se dezvaluie prin gandurile incredintate scrisorilor sau ale altor modalitati de a se destainui. In perioada respectiva, genul epistolar se afla la mare cinste si era extrem de infloritor, de asemenea, confesiunea si jurnalul reprezentau un fel de refugiu si un exercitiu al sinceritatii necenzurate de permanentul protocol si neintreruptele deghizari, la care-i obliga viata de suverani si mostenitori de tronuri, constransi si prin prejudecati. Si prin obiceiuri sa-si desimuleze propriile trairi, propriile idei. Acolo, in scrinuri, sub legaturi si panglici, intre coperti se afla o frantura din viata lor adevarata, neprefacuta si nealambicata”.