Intervenționismul nu vrea să elimine proprietatea privată asupra factorilor de producție, ci doar să o limiteze.

Pe de o parte, el consideră că proprietatea privată nelimitată asupra mijloacelor de producție poate fi nocivă pentru societate; însă, pe de altă parte, consideră instaurarea proprietății comune asupra mijloacelor de producție, adică socialismul, ca fiind greu de realizat, chiar imposibilă.

În felul acesta, intervenționismul vrea să propună o a treia cale, mai precis, un sistem social aflat între cele două extreme: proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, pe de o parte, și proprietatea comună, a întregii societăți, asupra mijloacelor de producție, pe de altă parte. În felul acesta se pot evita „excesele” și relele capitalismului, păstrând, totuși, avantajele liberei inițiative, pe care socialismul nu le poate garanta.