O rană existențială vrea să îmblânzească Ioana Zenaida Rotariu în acești Cinci ani de muțenie. Nu doar în ciclul de doliu, ci și în celelalte, în care ea rămâne la fel de fragilă și de casantă, mereu agresată și încercând să întâmpine fiecare zi cu „sensibilitatea etanșă”. E o soluție care eșuează însă metodic și punctual, căci partitura de fond e tocmai cea a sensibilității expuse continuu la agresiuni. Ioana e din corul Sylviei Plath, convinsă și ea că „mutilarea femeii începe din tinerețe/ și nu se termină niciodată”. La această fatală expunere la supliciu reacționează poemele Ioanei, în secvențe de concret cotidian și într-o gramatică deopotrivă de exorcizare și denunț. Dar fără să ridice tonul, ci doar constatând cu glas detașat că trece prin „micile iaduri” ale fiecărei zile.

Al. Cistelecan

O prezență acută într-o lume plină de absențe, o voce care observă și traversează lumea. O cruzime revărsată în atmosfera cărții. Undeva ascuns un copil care pare că nu vrea să spună chiar tot ce știe. Hiperluciditatea unei minți permanent treze ce depistează mecanismul și deconstruieşte cu rapiditate inutilitatea descrierilor largi. O blândețe cinică abia sesizabilă printre minimalisme, scene reduse la tăcere și lipsa înfloriturilor de orice fel. O poezie în control, căci absența naște luciditate și o claritate maximă, făcând astfel loc poeziei și unei voci singulare, care tace și vorbește deopotrivă în Cei cinci ani de muțenie ai Ioanei Zenaida.

Svetlana Cârstean

Ioana Zenaida Rotariu s-a născut în 1992, la Braşov. A publicat poezii şi articole în revistele Astra, Corpul T, Poesis Internaţional, Vatra. A absolvit Facultatea de Litere cu o licenţă despre Michel Houellebecq, apoi a urmat, tot la Braşov, masteratul de Inovare Culturală. În prezent, lucrează ca librar.