Cărţile pe care le cauţi!
CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu
LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS

File din arhiva indiferentei

File din arhiva indiferentei
Pret de lista: 475
Preț: 4275
Reducere: 475 lei (10%)
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 5 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 419374
Autor(i): Ion Vianu
Editura: Polirom
Colectia: Seria de autor Ion Vianu
Anul aparitiei: 2021
Nr. pagini: 264 pagini
Tip coperta: cartonata
ISBN: 9789734687558
Categorii: Fictiune, Psihologie, Psihologie practica / aplicata, Literatura romaneasca, Carti
Acest volum reunește romanele Paramnezii și Necredinciosul.

„Romanul lui Ion Vianu are un fir epic limpede. În același timp, nu puține sunt pasajele cu o încărcătură sapiențială succint și misterios formulată, care dau stilului lui Ion Vianu o tensiune aforistică și poematică. Asemenea pasaje mi-au sugerat că autorul știe despre om și abisurile lui, precum și despre lumea sacrului o mulțime de taine și că deține nu puține certitudini. Unele module ale romanului chiar asta sunt, meditații ori interogații pe teme biblice... Directă și frumoasă, emoționantă prin ceea ce spune și prin ceea ce sugerează, Paramneziile lui Ion Vianu este o carte «coaptă» ca un fruct pe creangă. Ea distilează o experiență de viață în care biograficul și livrescul sunt contopite și ne pune în contact cu o personalitate de o mare distincție sufletească și de o mare îngăduință față de tot ce înseamnă fenomenul uman.” (Marta Petreu)

„Necredinciosul – o jucărie romanescă despre alteritate și despre procesul integrării eului. Prozatorul rotunjește un ghem de semne și sensuri și aruncă cititorului un dumicat ispititor, incitant, rezistent la interpretări ultime, greu de ruminat fără rest... Povestitorul se joacă nestăpânit și inteligent cu ascultătorul‑cititor și îl implică în amestecul inepuizabil de povești reale și inventate. De la arta deducției la arta seducției, Ion Vianu este, el însuși, un admirabil cuceritor. De Curte‑Veche.” (Irina Petraș)

„Dacă traiectoria unui singur destin confirmă un Jurnal, aceea a mai multora trimite la mai complexa țesătură a unui roman. În Paramnezii, trei alte destine se intersectează cu al povestitorului, închipuind figuri însetate de absolut – a prietenului care se sinucide în detenție, spre a nu accepta eliberarea pe cauțiune turnătoriei, a lui Djamil, apoi, pacientul magrebian care, de asemenea, se sinucide, când înțelege a fi intrat într-o fundătură fără ieșire, în fine a amicului swițerian care, cu înaintarea în vârstă, dă tot mai mult curs instinctelor totalitare. Sunt cazuri-limită pe care surprinderea unei vieți în punctul de trecere spre starea seniorală a senectuții și le însușește, întru completarea propriei personalități. Or, tocmai evoluția acesteia, străbătând straturile de timp prin evocarea unor segmente existențiale, decide pigmentul final, dă respirație narațiunii, dincolo de suflul ei secret, după noi, mai prețios încă. «Ce curioase sunt disperările dostoievskiene în decor alpin!», exclamă eroul din Paramnezii, până la ultimul rând rămas fără nume. În fapt, ele îl urmăresc pretutindeni pe cel plecat. Chiar când se întoarce. Fiind cel care-și lasă în urmă umbra...” (Barbu Cioculescu)

„Romanul Necredinciosul al lui Ion Vianu este o carte ale cărei sensuri rezonează în straturile cele mai ascunse ale conștiinței. Un roman psihologic al timpurilor noastre, percutant, cu umbre grave. Un roman despre căutarea Sinelui în spatele măștilor, mai mult sau mai puțin transparente, pe care le poartă fiecare dintre noi, conștient sau nu.” (Dana Pîrvan-Jenaru)

Produse similare
Jurnalul unui killer sentimental. Yakare (editie de buzunar)
24.30 21.87 lei -10%
Stoc furnizor
Manualul intamplarilor (editie de buzunar)
24.30 21.87 lei -10%
Stoc furnizor
Pachet Liviu Rebreanu: 1. Jar; 2. Amandoi; 3. Ciuleandra
65.50 49.13 lei -25%
Stoc limitat!
Insemnari de iarna despre impresii de vara (editie de buzunar)
29.95 26.95 lei -10%
Stoc limitat!
Arhiva tradarii si a maniei. Editie definitiva
72.90 65.61 lei -10%
Stoc limitat!
Investigatii mateine. Amintiri
58.10 52.29 lei -10%
Stoc limitat!
Frumusetea va mantui lumea si alte eseuri. Editia 2021
73.90 66.51 lei -10%
Stoc limitat!
Alte produse vizitate recent
Alice in Tara Minunilor
Stoc epuizat
Ladybird Classics: The Jungle Book
48.80 41.48 lei -15%
Stoc furnizor
Alegeri alimentare neinspirate
49.00 lei
Stoc limitat!
Set EURO bancnote, monede si chitante
29.65 lei
Stoc furnizor
The King's Birthday Suit
44.30 lei
Stoc furnizor
FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2026 LIBRARIE.NET SRL - CUI RO13784260 - J16/181/2001
SAL SOL