Scrisorile singuratatii

Scrisorile compun o republică a păcătoşilor, a celor care greşesc prin singurătate şi prin scris. E cartea scrisă prin tot ceea ce autorii nu au apucat să îşi vorbească.

Nimeni nu cere iertare nimănui, nimeni nu se justifică. Majoritatea opiniilor vulgare cu privire la singurătate şi scris sunt demistificate. E o carte serioasă, în acelaşi timp, pentru că orice divorţ, de scris sau de singurătate, poartă o gravitate naturală şi insurmontabilă. Mulţi dintre coautori, aşadar dintre expeditorii epistolelor, cred că a renunţa la scris înseamnă a renunţa la singurătate. Acesta este singurul scenariu posibil din aceste pagini. Ceilalţi cred că scrisul naşte singurătăţi şi că singurătatea naşte scriituri. Deopotrivă scrisul şi singurătatea sunt trivializate, banalizate, naturalizate. Nu e cartea marilor scriitori, nici pe departe. Dar e cartea marilor singurătăţi. E o carte după care oamenii ar trebui să îşi vorbească.

Oana ȘERBAN