Fie elev, fie neaosa, fie sibilinca, fie dezarmant de limpede, rostirea poetica a lui Echim Vancea se rostuieste intr-un monolog uniform, neintrerupt decat de scurte pauze de respiratie, care poarta, asemenea unei monotoane ape curgatoare, franturi dintr-o rostire launtrica infricosatoare, mereu la panda, mereu in cautarea unui cuvant privilegiat.