Roman al unei dilematice maturizări, Geaca lui Kafka se constituie dintr-o succesiune de episoade din copilăria şi tinereţea unui narator solitar ce pare a căuta să-şi depăşească însingurarea printr-o apropiere de tatăl său, de unii dintre colegii de şcoală sau de diferite personaje feminine de care se simte atras. Evoluţia sa interioară, deloc evidentă, trebuie descifrată în scenele cu încărcătură metaforică în care îşi prezintă experienţele marcate de angoase şi obsesii. Ca pentru a complica decodarea, între astfel de scene care fac loc adesea straniului şi macabrului, atunci când nu sunt pur şi simplu delirante, se strecoară pasaje parcă scoase din manuale de anatomie şi fiziologie, apoi fragmentele unui discurs eseistic despre evoluţia culturii în secolul XX. Remarcabilă este cu siguranţă întrepătrunderea firească a realului cu fantasticul în redarea a ceea ce, dincolo de etapele unei maturizări, ar putea fi o dificilă ascensiune dinspre confuzie şi întuneric spre lumină şi sens.