„Auzisem că nemţii, mai ales ăştia capitalişti, sunt reci, inospitalieri, distanţi, neprimitori, cu aere de superioritate. Surpriză, însă. Frau Maria este plină de căldură şi ne face să ne simţim ca într-un sat maramureşean, ca în satul de origine al soţului dânsei şi al soţiei mele. Da, aceste două persoane sunt şi consăteni, şi rude, dar nu se cunosc. Chiar dacă nenea Alex ar fi rămas în ţară, tot nu ar fi fost apropiaţi, diferenţă mare de vârstă, neamuri multe, familii mari, mulţi unchi, mătuşi, verişori… Războiul face minuni uneori, apropie semenii, mai ales la necaz. Nu cred că pentru aşa ceva e nevoie de conflicte, de bătălii, de crime, sunt şi alte soluţii, cele paşnice, de înţelegere între capetele înfierbântate. De ce, oare, tânărul Alexandru, ţăran harnic maramureşean, a trebuit să-şi părăsească ţinutul, familia, pădurea, păşunea, plugul, animalele? De ce a trebuit să-şi facă viaţa printre străini? De ce, de ce, de ce?”

Ioan Cosmuța, în Undeva, pe Frontul de Vest