Vechile manuale de istorie au impus tirania evenimentului. Istoria unui popor, țări, civilizații sau culturi era văzută strict ca o înlănțuire de evenimente politice sau militare, a căror selecție era făcută și orientată mai mult sau mai puțin tezist, pentru a demonstra o concluzie prestabilită. (Churchill – și nu doar el – a arătat ca „Istoria e făcută de învingători”...)
Ulterior, cotidianul și istoria „non-factuală”, devenirea de zi cu zi a societății, studiată pe baza destinului omului de rând, au reprezentat noi direcții de dezvoltare a unor asemenea studii. S-a pus accent pe istoria economică și socială în detrimentul celei politico-militare, apelându-se la conceptul „Istoriei totale”, care prezintă toate aspectele unei societăți într-un context dat, subliniindu-se conexiunile acestora cu evoluția omului de rând sau a unei clase sociale. Nu mai sunt prezentate doar bătălii și răz- boaie, ci este relevat rolul unor inovații tehnologice, al unor circuite economice sau al unor obiceiuri de consum în stabilirea profilului dinamic al unei epoci.
Dincolo, însă, de aceste orientări istoriografice, în sub-conștientul colectiv și în tradiția culturală vor rămâne întotdeauna vii tipologiile fascinante – și, adesea, grotești – ale marilor personaje istorice, cele care au reușit să însuflețească și să influențeze decisiv epocile, dintr-o perspectivă sau alta. De la Iulius Cezar la Cesare Borgia, Vlad Țepeș și Troțki sau de la Rasputin și Che Guevara la Kennedy, Tito, Al-Gaddafi sau Saddam Hussein ori de la Maria Antoaneta și Golda Meir la Maica Tereza sau John Lennon („un om mai celebru decât Iisus Hristos”), toate aceste personaje, de facturi atât de diferite, dar întotdeauna controversate, au influențat într-un fel unic și, adesea, neînțeles la vremea lor, mutările de pe imensa tablă de șah a Istoriei.
