Se poate scrie oriunde, dar nu se poate scrie oricum. Drumul pe care s-a mers e luminat de borne, unele cu nume prietenos de mentă sau floare de colț, altele cețoase cu nume de fum și cafea. Randurile s-au scris viu, uneori oniric, deseori solilocvial, cu o cerneala straveche, fabricata demult și daruita gandului cu simpatie și recunoștința. Timpului meu - au fost alaturi oameni obligatorii, frumoși in ființare, curajoși prin șansa, atleți de secunda și hazard in cursa destinului. Lirismul acestor pagini e tributar interogației „ce ar fi fost daca”. Dincolo de semnul retoric al carții se poate visa, se pot reconstrui podurile de altadata, flamurile se trezesc in posturi de sentinela iar porturile incep sa-și infloreasca falezele și amiezile uitate, pentru calatorul obosit și cititorul grabit sa traiasca. Autorul