Cutitul japonez

„Bucățică ruptă din și de poporul cotizant, dar opiniatru, șleahta politică românească își ia șvasturi atente în Cuțitul japonez al lui Răzvan Petrescu. Figuri politice spectrale, vizibile prin gaura cheii, sunt chiuretate și damnate mai ceva ca-n Dante: în proză tăioasă cu cheie întoarsă din iad. Ele, descărnate, ne spun că ce-a fost odată va mai fi; iar cu ce e, murim de gât.

Fraza lui Răzvan Petrescu – agilă, nebun de spontană, fracturată diamantin, generată din interior de chtonica Demeter – își este propria, neostenită, origine. În ea, generațiile spontanee de personaje din țara unde doar aerul și arbitrul sunt liberi ajung doar la spartul târgului, al codului și al atomului să fie scoase din ciulamaua resentimentului de cruzimea pe care infanții o-mpart cu Antonin Artaud.

Ieșite din comun, năravurile-i narative nu se întorc; de acolo, de sus, îi seduc pe cititori întru-a ieși și dânșii. Unii, nu mulți – domnia-voastră, poate –, o vor face. Cărțile lui Răzvan Petrescu sunt prea bune ca să se vândă bine. De pildă, Cuțitul japonez.” (Călin-Andrei Mihăilescu)

„Încăpățânarea cu care Răzvan Petrescu rămâne fidel prozei scurte – în aceste vremuri, în această literatură – este inexplicabilă și, prin asta, măreață. Rareori se întâmplă ca un scriitor atât de înzestrat să-și contureze un univers, să-și cizeleze un stil, să-și șlefuiască obsesiile cu asemenea credință, vreme de peste treizeci de ani, într-un gen atât de puțin admirat. Cu această a cincea colecție de povestiri din cariera sa, Răzvan Petrescu se dovedește, o dată în plus, un maestru neegalat, ale cărui fraze taie adânc și insesizabil în mintea cititorului, rămas în urma lecturii deopotrivă înspăimântat și entuziasmat, tulburat și cu un mare zâmbet pe chip.” (Marius Chivu)