Calatorie spre centrul fiintei

Cunoașterea mi-a fost iubirea destinul suferința
drumul acesta presărat cu spini și puțini trandafiri
nu am ales o cale ușoară căci alegere a fost prietene
nu am privit la asperitățile drumului m-a fascinat ținta
să văd cum arată adevărul privit de-aproape
chipul lui de sfinx atrăgător și înfricoșător
să știu cu o clipă mai devreme ce m-așteaptă
rătăcirea nu mi-a fost străină știu ce este ispita
fața ei de sirenă crudă seducătoare irezistibilă
ca să-nțeleg ca să-nving am cedat nu o dată
am ieșit din tenebre pârjolit cu sufletul ars
cunoașterea reală febrilă este ardere și flacără
gheață și foc împreunate pământ pietrificat și ars
la capătul drumului nu te așteaptă nimeni
toți te părăsesc ești cel mai singur om
ajungi să-ți urăști viața uiți de tine
și când crezi că totul este pierdut
că ai suferit inutil și stupid
că ai traversat infernul dintr-o parte în cealaltă
abia atunci poți să întrevezi ceva ce este numai al tău (...)