Pe de o parte, în virtutea situației lui paradoxale în cadrul unei teorii a teodramei: căci vrea să introducă „personajele” importante pentru piesă, fără a intra în piesa în sine, un lucru posibil numai dacă ele sunt deja distincte ca personaje ale acestei piese, condiționate și modelate lăuntric de caracterul lor dramatic și de plasarea lor în desfășurarea teologică a evenimentelor din această lume. În multe locuri, acest lucru devine evident vizibil sau este reamintit.

În plus, cu fiecare personaj principal, vom intra în zona unor „tratate” teologice extinse, pe care în niciun caz nu le putem parcurge aici în toată anvergura lor. În acest succint „program teatral” nu putem oferi decât o schiță, un contur al personajelor în cauză, doar în așa măsură încât să devină de pe acum vizibilă poziția lor în dramă. Acest contur nu este tratat nici în vederea unei completări materiale ulterioare: ceea ce va urma nu va fi nimic altceva decât drama anunțată în titlul general al acestei lucrări.

Rana făcută istoriei lumii prin apariția lui Hristos continuă să se agraveze. Nu degeaba apariția lui în planul istoriei a împărțit definitiv calculul timpului în două jumătăți: înainte de Hristos și după Hristos. Acestui simptom îi corespunde acea schimbare interioară pe care am descris-o, ca eveniment, în cele trei perioade ale antropologiei: prin apariția lui Hristos, omului i s-a făcut ceva care continuă să acționeze în el: el nu va mai putea niciodată să fie cel care a fost înainte de Hristos. A pătruns adânc în el un ferment provenit din absolut, care a slăbit prin urmare legătura umanității cu natura ei cosmică, dându-i astfel o libertate și o relație cu absolutul, pe care și-o menține chiar și în detașarea de origine, de Hristos.

Hans Urs von Balthasar