Odihna mea e munca pentru stramosi

Poetul a rămas tot atât de tânăr ca atunci când scria înfrigurat primele versuri pe care i le-am citit și am hotărât atunci că merită să continue. Iar Victor Constantin Măruțoiu a continuat, ajungând astăzi la deplina maturitate biologică, dar, mai ales, la maturitatea artistică. Între timp a publicat peste zece volume de versuri, verbul său dobândind rotunjime în sens și în idee. Dovada o face acest volum – Odihna mea e munca pentru strămoși – cu un titlu ce anunță programatic substanța meditației grave asupra condiției existențiale, a sa, ca și a seminției sale.
Noul volum de poeme al lui Victor Constantin Măruțoiu are densitatea unei mărturisiri de sine, în atitudinea tranșantă de a aclama convingerea că actualitatea istorică nu poate avea nicio relevanță fără o continuă și statornică raportare la trecutul strămoșesc. E aici o autentică religie a cinstirii trecutului neamului, cum prea puțin se întâlnește, din nefericire, la poeții congeneri ai săi. În această atitudine constă însăși originalitatea poeticii sale.

Constantin CUBLEȘAN

Sufletul strămoșilor abia mai pulsează în satele și cătunele din România noastră. Așa transpare din realitatea vieții satului românesc, prin declinul și dispariția identității și moștenirii strămoșești. Însă Victor Constantin Măruțoiu este un căutător de strămoși, de divin, care aduce un autentic omagiu și nu lasă în zbucium sau uitare sufletele strămoșilor săi; așa transpare din cuvintele pe care le urzește, le stivuiește și le împărtășește cu noi, ceilalți căutători de istorie, în volumul său de versuri intitulat Odihna mea e munca pentru strămoși.
Predispoziția de a portretiza trăirile sale în scris a dobândit-o de la părinții săi. Amestecul de realitate cu fantezia creatoare a autorului duce la impresia unei scrieri care complotează cu trecutul și prezentul, cu lumina și recuzita morală ale lui Victor, moștenite de la înaintași, metamorfozate în carte de experiența, anticiparea, iscusința mânuirii peniței și de talentul scriitorului. Așa s-ar putea explica de ce fiecare scriere este un portret al trăirilor omenești și duhovnicești.
Victor Constantin Măruțoiu pare să fie o izmă a scrierii, guvernat de propriile valori: perfecționism, devotament și idealism. Construcția și cursivitatea scrierii lui transcend decenii care au născut trăiri și idilism, imortalizate într-o operă ideatic-afectivă și materială: cartea pe care o citiți.

Drd. Flavius MILĂȘAN,
Director al Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca