Arta de a vindeca, de a ameliora disfuncții ale trupului omenesc în spațiul aseptic al clinicii ori al cabinetului nu exclude, ci presupune admirația, dar mai ales respectul pentru trupul omenesc sănătos, pentru peisajul natural exuberant și pentru metafora plastică. Să fii medic și pictor în același timp înseamnă să încerci un echilibru, să ocolești perspectiva monotonă și monocordă, să exersezi diversitatea. Dacă reușești cumva să exprimi aceste lucruri și în scris, cu atât mai bine. (Laura Poantă)

* * *

Cuprins

I.

Abordări ale morții și mortalității în relația medic/pacient

Despre a muri acasă sau la spital

Limbaj și (non)comunicare

Despre durere și alte discriminări

Stresul zilelor noastre

Despre stres

Frică, anxietate, derută

Jurnal pandemic bruiat

Timpul și vremurile în pandemie

Internetul în alb și negru

II.

Medicină și artă, conexiuni și interferențe

Doctorul de povești

Sarea în bucate sau Cine se teme de povești?

Metaforă și comparație în medicină

Despre re(răs)citire

Scriitorii și riscurile meseriei

Lumea fără cărți

Porecla și stigmatul

Oglinda triplă

III.

Roza lui Paracelsus

Care e treaba cu soarele?

Literatura pentru copii

Privirea atentă în dublu sens

Chiftele pe ziar în gara din Mediaș

Un cuvânt-madlenă – Rozenchine

Neptun – crochiu în doi timpi

O noapte în spital

Traducând Oscar Wilde

IV.

Interviu în Ciclul Scriitori clujeni (interviuri UBB)

În ritmul inimii, disponibilități lirice nelimitate...

De ce am rămas în țară?

Despre Liceul de Artă