Lacrimi ce vindeca. Roman

De ce accepta fara nicio reticenta, sa traiasca viata, de parca ar fi jucat intr-o tragedie? De ce se complacea sa simta noroiul atingandu-i uracios gatul ei subtine, ca de lebada Isi aprinse cu greutate o tigara si trase cu nesat din ea. Fumul acru, urca spre tavan ca un sarpe cenusiu. Ce voia de fapt? Sa fie fericita intr-o lume ce scartaia din toate incheieturile?
Cand fusese ea fericita? Se gandi, mijind ochii, pana devenira doua crapaturi cafenii. Zambi subtil. Da, fericita atunci cand degetele ei dansau pe clapele pianului vechi de-o vesnicie.
II mostenise de la mama sa, iubita sa mama, ce murise in urma cu trei ani dintr-un atac de cord.
Femeia fuma tigara si o strivi in scrumiera scumpa. Privirea cuprinse intreaga incapere, de parca ar fi vrut sa gaseasca singura chichita spre salvare. Ofta zgomotos.

Traia intr-un adevarat palat. Camera pe care-o contempla acum, era invaluita in bogatie si mister. De ce mister?
Aici se roteau clipele in vazduh, se rostogoleau una peste alta, aici ea se alia cu tacerea, cu suferinta, cu nelinistile tumultuoase, ce-i marcau viata.

Dadu din cap, sceptica. Era o nemernica. lubirea pentru el o transformase intr-o relicva umana, cu multe pacate, ce colcaiau ca serpii cei veninosi in sufletul ei.
El, barbatul frumos, tandru, ce-i distruse globul de cristal in care ea singura se avantase.

Siguranta ii dadea aripi si zambetul ii inflorea tacticos pe buze. Avea aripile unei pasari ce-si lua zborul spre inalt, dar ramanea inchisa totusi in globul de cristal.
Da, stia, era un paradox in care se zvarcotise ani in sir.