Omul a alungat pe Dumnezeu și absolutul crezând că eliberează spiritul de fantome, dar în realitate le-a adus la viață.
Adevărul e că omul nu poate trăi fără mister, fără pasiune, fără ancorare în absolut. O pasiune față de un lucru sau o persoană, oricât de puternică ar apărea, dacă nu are un larg orizont spiritual unde poate fi încadrată și alimentată, dacă nu are un fior religios și metafizic care să-i dea frumusețe și durată, ea poate angaja toate resursele omului într-un consum zadarnic față de datele nesemnificative și efemere ale vieții. Din această eroare fundamentală s-a născut misticismul politic, fanatismul și idolatria, ca forme hibride ale religiei și setei de absolut.
Saltul din empiric în absolutizarea relativului, ne aruncă la periferia existenței și face din cea mai nobilă aspirație umană o cădere în apele stătute ale neființei.