Imbratisarile dureroase

Sunt cetățeanul neștiut. Mă plouă caiși prin vânt. Data de naștere n-o știu, dar mi-o bănuiesc, aproape cu exactitate, copiii mei nenăscuți. Lor le duc dorul, lor și părinților furibunzi, care n-au avut zile să-i nască. Pruncii își cer dreptatea din ceruri, cu bice și scorbaciuri.

Nu am vreo denumire anume, puteți să-mi ziceți oricum, vântul făr’ de stăpân, cretina cu-n singur plămân. Neaerisită ca beciurile dospite în mucegai. Sunt eu, nu-ți sunt, ierburi decopertând acoperișuri de case, de ape, de un ilustru submarin, turcoaze prăbușite printre cristaluri și iriși, și pleoape.

Extras din text:

***

E îngerul ce harpa și-a strunit
când pasul ți l-ai priponit.

Și versul ți l-ai pierdut pe drum,
e îngerul făr’ de stăpân.

L-am agățat în cui aseară,
a amuțit, tembel, și isterizând apatic.

Doar rânjetul mai lumina
cuiul deasupra sa…

Din aripi își făcuse bice,
din pumni – oțel înverșunat.

Funesta nălucă cântând
un drum către rai mai blând.

Doar timpul măsurat de ceas
mai spune de al tău pas.

Înțelenit printre ogoare
e ceasul fără de scăpare.

Amuți-va vuietul din munți,
crăpa-vor vaiete adânci.

Mieii își vor dori apusul,
apele își vor întoarce cursul.

Munții vor scoate hohot prin văi,
de tine vor plânge ai tăi călăi.

***