Aito

Iubirea, moartea iubirii, crucificarea ei, jertfirea pe altarul dogmelor, tiparelor, al bunului simt, al cuminteniei sociale. Tainuirea in spatele unei masti mascate la randu-i. Un soi de recunoastere in vazul lumii a tainelor ce ne compun singuratatea, adancind-o, creandu-i hotare dintr-un material textil, steril. O singuratate care, daca o dezinfectam bine, va capata stralucirea comerciala mult ravnita.
In Aito, Daniel Daian isi incendiaza masca. Bea, viseaza, face amor, gandeste, se razgandeste, se revolta, darama prejudecati, se marturiseste, iubeste, viseaza ca iubeste, viseaza ca viseaza. Se despoaie de toate firele ce compun masca, expunandu-se vulnerabil si naucitor.
Si da, iubirea moare. Noi nu murim!