Până de curând, viața funcționarului de poliție Verônica Torres era una liniștită, desfășurată conform ritualului birocratic și plină de visuri ce nu aveau să se împlinească niciodată. Săptămâna asta, însă, o sinucidere neașteptată la care a fost martoră și un apel anonim de la o femeie care pretinde că viața îi este în pericol au deschis un abis înaintea ei. Verônica se simte cuprinsă de teamă, dar știe că acesta este momentul de a-și demostra calitățile de investigator și decide să se ocupe singură de ambele cazuri. Vârtejul de evenimente surprinzătoare declanșate de cercetările ei îi prilejuiește o întâlnire cu partea întunecată a inimii umane.

Cu cat stii mai putin despre ANDREA KILLMORE, cu atat mai putin risti. Prietena apropiata cu pericolul, noua autoare a DarkSide Books e o revelatie, chiar daca nu isi arata fata, iar numele ei adevarat e in continuare un mister chiar si pentru editura. Intr-o alta viata, ea a jucat un rol important in cadrul politiei. Dupa ce a lucrat sub acoperire intr-un caz si a suferit o mare pierdere personala, autoarea s-a vazut nevoita sa adopte o noua identitate. Si, odata cu aceasta, o noua vocatie. Ascunsa in umbre, a gasit in literatura o cale de a invinge depresia si de a-si face auzita vocea. Astfel s-a nascut Andrea Killmore, pseudonim botezat in sange. De la primul e-mail catre DarkSide Books, cand a trimis manuscrisul romanului sau de debut, Buna dimineata, Verônica!, autoarea a insistat asupra importantei anonimatului sau. Orice contact intre ea si editori are loc prin intermediul unui avocat. Din motive de siguranta, stilul sau de viata e extrem de rezervat si nu ii permite sa dea interviuri sau sa participe la evenimente publice. Ce altceva mai trebuie sa stii? Ca, oricine ar fi, Killmore e o scriitoare de prima clasa. Scrie thrillere asemenea maestrilor, iar experienta sa de viata le confera o autenticitate rareori intalnita in romanele politiste de suspans. Scriitoarea a cunoscut indeaproape adevarata fata a raului. Chiar si cu atatea mistere, literatura ei e vibranta si cruda – la fel ca realitatea.

„Cat de fragila e inima umana – un iaz de ganduri oglindite. Un instrument de sticla atat de profund si de tremurator, care poate sa cante sau sa planga.”
Sylvia Plath

LA SFARSIT, TOATE PIESELE SE IMBINA.