Ramona Muller ne ofera un spectacol al lumii privit cu melancolie. Nu vorbeste despre sine obsesiv si emfatic, ca atatia alti poeti, ci descrie lapidar, cu un sentiment al zadarniciei, in fraze ingenios contrase, realitatea inconjuratoare. Din peisaj face parte si ea insasi, entitate careia, aparent, nu-i acorda o atentie speciala. Sunt doua Ramona Muller, una - un personaj al propriei ei poezii si alta - o constiinta atotcuprinzatoare. Poeta, care vede si intelege totul, reconfirma inspirata ecuatie a lui Camil Petrescu. "Cata constiinta, atata drama." - Alex. Stefanescu