Taina iubirii

Campul de lupta gemea de multimea cailor si calaretilor raniti ori ucisi. Soarele ce rasarea ca o mandarina uriasa pe cerul de culoarea opalelor de foc se infiora vazand asemenea priveliste cumplita. Blestematul Nixos, fiul vrajitoarei Gorgona avea sa stapaneasca in curand partea de miazazi si de apus a lumii. Tanarul rege Augustus facea prapad cumplit in jur, la fel si bunul sau prieten, principele Paulinus. Intr-o clipa de ragaz cei doi reusira sa se apropie unul de celalalt. Erau amandoi prafuiti si insangerati. Se stransera in brate cu infrigurare, presimtind poate ca avea sa fie pentru cea din urma oara.

Augustus: Paulinus! Frate!

Paulinus: Augustus! Ah, trebuie sa se sfarseasca odata! Mor atatia oameni nevinovati!

Augustus: Daca Nixos ar fi ucis, lupta ar lua sfarsit.

Paulinus: As vrea sa lupt cu el, Augustus!

Augustus: Iata-l!

Nixos, fiorosul fiu al vrajitoarei Gorgona se ivi parca din pamant dinaintea celor doi principi. Tinea in mana o sabie pretioasa, o adevarata opera de arta. Manerul ei era din aur curat, incrustat cu diamante albastre ce scanteiau ca niste fulgere de gheata. Lama sabiei era faurita dintr-un metal necunoscut. Avea o culoare ciudata, albastra argintie, stralucitoare ca solzii scrumbiilor abia scoase din Nil si era incrustata cu aur, conferindu-i-se parca valoarea unica. Cei doi printi nu isi mai puteau lua ochii de la ea.”