Daca labirintul clasic este unul din care iesi in final, intrucat la intrare sta Ariadna care iti intinde firul, labirintul postmodern este unul de tip devorant, care fie te aneantizeaza, fie creste nebulos in jurul tau, asa cum se intampla in criptoconstructiile lui Umberto Eco. Diferenta e data de acceptarea sau de repudierea ideii de structura, la care aderam instinctiv atunci cand il citim pe Mircea Eliade, convinsi fiind ca dihotomia sacru-profund reprezinta cheiacare deschide in cele din urma toate intrarile posibile.