Draga

Harul comediei poate fi, uneori, un dar otrăvit pentru un actor nu foarte atent la perfidia naturii. Binevoitoare până la un punct, ea îl poate lăsa de izbeliște pe presupusul fericit, să se descurce singur printre capcanele succe-sului, printre etichetările uniformizatoare, să poarte ceea ce se cheamă povara genului care l-a consacrat și acaparat fără remușcări.
Amenințarea a stat mereu la pândă, în umbra artistei care a fost Draga Olteanu-Matei, numai că inteligența ei, simțul nuanței și al unei rare bune cuviințe au ținut-o departe, atât cât a fost cu putință, de sărăcia cantonărilor stilistice. Draga a cunoscut prea bine pericolele, și-a dus „crucea genului”, cum mărturisea ea, înțelegând irepresibila pornire umană a descătușării prin râs și, nu mai puțin, ținta cineaștilor.
Talentul ei năvalnic, comparat de atâtea ori cu o forță a naturii, are repeziciunea, dar și generozitatea apelor de munte care spală toate pietrele întâlnite în cale.
Nouă ne va lăsa mai curate sufletele.