Fetele oglinzii

I se păru, stând așa sprijinit de „zidul” acela rece și ostil, că întunericul încăperii în care stătea e de fapt propriul întuneric în care a bâjbâit până acum, neluând în seamă „obiectele” de care se lovise până acum, crezând că existența lor în drumul vieții lui era doar accidentală, nedându-le vreo semnificație sau o atenție anume… Reuşise să ajungă la capătul „tunelului”, să arunce dincolo de geam balastul acelei nopţi, să învingă spectrele unei oglinzi mincinoase şi, „întoarse celalaltă faţă a oglinzii” pentru a ieşi, încă o dată, la lumină, la viaţă.