Volumul prezintă trei conferințe ale Maicii Siluana, în care tema centrală este suferința omului și cauzele duhovnicești care generează această suferință, analizând soluțiile pe care Biserica le are de oferit în asemenea situații, precum și aportul personal în vindecare. Așa cum spune Maica, mulți cer de la Dumnezeu vindecare dar puțini înțeleg că durerea, boala, nu stă în ceea ce ni s-a întâmplat sau ni se întâmplă, ci în ce facem noi cu ce ni se întâmplă. Mă tot gândeam de ce Biserica nu se ocupă de necazul omului, ci insistă pe iertare, pe dezlegare... E adevărat că duhovnicul caută și circumstanțele în care ai făcut păcatul dar nu insistă pe ce-ai pățit (deși tu asta vrei să-i spui). De ce? Pentru că, de fapt, când ajungi la maturitatea la care cauți vindecarea prin Taina Pocăinței ești deja pregătit să afli că ești singurul responsabil pentru păcatul tău.
Nu există vindecare până nu ne dăm seama că „asta nu e viață”, că ce trăim nu este viața pe care o dorim în mod conștient. Viața „asta” este rezultatul automat al moștenirilor și educației din primii ani de viață pe care le întrupăm fără să putem alege, fără să discernem, pentru a supraviețui cu zestrea noastră în condițiile în care venim pe lume și creștem. Cu acest „material” fiecare suntem chemați să ne construim viața noastră în mod liber și conștient. Iar asta o putem face numai cu ajutorul lui Dumnezeu, numai primind harul vindecător și lucrând cu el.
