Cersetorul negru

Amandoi erau inalti si frumosi, dar fizionomiile lor formau un izbitor contrast. Cel mai in varsta, a carui fata bruna avea o expresie de ciudata nepasare, amestecata cu o lipsa de judecata si orgoliu, parea sa fie aproape de acea epoca nehotarata care serveste de granita intre tinerete si maturitate.
Era trecut de treizeci de ani.
De cand?
Ar fi fost greu de spus, caci fruntea sa era fara nici o cuta; parul sau negru, prea cret pentru a fi frumos, avea totusi acea dunga la moda, care stralucea multumita interventiei unui artist coafor, din cartierele de dincolo de Sena.
Ochii sai erau arzatori, plini de foc, dar se plecau, de multe ori fara voie sub o privire patrunzatoare.
Mustata lui fina, n-avea nici un fir cenusiu; dar sub varfurile ei stralucitoare, care afectau putin curba moscovita obisnuita in acea vreme de parizieni, o cuta profunda desenata ii cobora colturile gurii; trebuie sa fi suras de multe ori amar, pentru a se sapa acest sant caracteristic.
Semnul acesta dezmintea aerul tineresc al intregii fete.