Pornind de la observațiile profesorului Martti Koskenniemi privind fragmentarea dreptului internațional și apariția unor sisteme normative „de tip enclavă” având caracter sui generis, autoarea a procedat la adâncirea analizei unei problematici fructuoase a dreptului internațional contemporan, anume cea a implicațiilor concursului jurisdicțional. Pornind de la acest teren fertil de analiză, punctează în mod corect faptul că relația spinoasă dintre Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene se transcrie, de facto, în concursul dintre supremația dreptului Uniunii Europene și promovarea standardului convențional în materia drepturilor omului.
Relevanța analizării relației între jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și politica externă a Uniunii Europene vine nu doar ca o abordare de absolută noutate în literatura de specialitate, dar reușește, cu succes, prin structura pilonară a lucrării, să sublinieze schimbarea profundă de paradigmă la nivel internațional, de la stato-centrism, în care statele erau autorii și destinatarii principali ai normelor de drept internațional, la o ordine juridică internațională în care elementul central îl constituie individul.