Minunea

Este anul 1859, iar Irlanda încă nu și-a revenit după Marea Foamete care a ucis aproape un sfert din populația țării. Lib Wright, o infirmieră cu experiență, este chemată din Anglia să o supravhegeze pe Anna O̕Donnel - o tânără de unsprezece ani care pretinde că trăiește de mai multe luni fără hrană, doar cu mană cerească. Unii o privesc ca pe o anomalie a naturii, alții ca pe o farsoare, dar majoritatea celor care vin să o vadă sunt convinși că au în față o minune dumnezeiască. Însă refuzul Annei de a mânca are cu o totul altă explicație, iar cea care va avea răbdare să afle adevărul își va pune viața în joc. Situația Annei scoate la iveală puterea nefastă a prejudecății, dar și ignoranța celor care, deși ar fi putut face ceva, aleg să își urmărească interesele meschine.

„Minunea explorează Irlanda rurală a secolului al XIX-lea: fervoarea religioasă, rugăciunea, superstițiile, ritualul, corupția și nebunia colectivă care decurge din toate acestea. Donoghue este un stilist literar desăvârșit.ˮ Sunday Times

„Deopotrivă o meditație dură asupra naturii maligne a fundamentalismului și un roman de investigații. Așa cum se întâmplă cu cele mai bune ficțiuni istorice - nu este vorba despre trecut, ci despre prezent.ˮ Financial Times

„Atenția pe care Donoghue o acordă răului pe care religia îl poate face atunci când se transformă în superstiție înalță această poveste, mai degrabă decât o împovărează.ˮ Stephen King, New York Times Book Review

„Această carte este un vortex narativ, în care vechea autoritate a religiei și noua autoritate a științei sunt simultan zdruncinate din temelii.ˮ New York Review Of Book

„Donoghue creează suspans narativ folosind acea combinație de vervă istorică și delicatețe emoțională cu care ne-a obișnuit deja. Asemenea romanului Camera, această poveste este o psihodramă care își din detaliile cotidiene și din acel horror gotic.ˮ The Guardian

„Dormitorul era un pătrat auster. O fată mititică, îmbrăcată în gri stătea pe un scaun cu spătarul drept, aflat între fereastră şi pat, de parcă ar fi ascultat o muzică doar a ei. Părul îi era de un roşcat-închis, lucru care în fotografie nu se văzuse. La scârţâitul uşii ridică privirea şi un zâmbet i se lăţi pe faţă. O șarlatanie, îşi reaminti Lib. Fata se ridică şi-i întinse mâna. Lib i-o strânse. Degete rotofeie, reci la atingere.ˮ