Copilăria mea a fost marcată, a fost împărțită și jucată la sorți, a fost uneori insuportabilă însă, de fiecare dată, autentică și plină de învățăminte. Toate amintirile sunt dovezi că ceea ce am trăit au fost stâlpi, stâlpi de lemn aparținând pădurilor ce le port cu mine prin timp. Stau acum, la 31 de ani, și mă întreb : de mi s-ar da varianta să aleg, ce aș schimba? Cu stoicism afirm că nu totul, cum altfel miaș fi pictat sufletul în atâtea culori? Amalgamul meu sufletesc, ordinea emoțiilor, toate sunt făurite de puterea mea de ami fi citit sufletul, de al fi cusut cu ațe ce au o garanție extinsă în veșnicie... ( Ana Herța)