Si cine, pentru a poposi la ultimul roman al d-lui Liviu Rebreanu, nu va recunoaste ca, asa de sobru, cum pare acest Jar si de o psihologie stilizata, el arde totusi de o flacara mai pretioasa decat toate, si care nu este alta decat duhul epic al romancierului Liviu Rebreanu. Alte romane ale sale pot fi mai spatioase, mai vaste ca actiune si semnificatie sociala, altele de un studiu mai adancit al sufletului omenesc – acestea nu sunt motive ca si Jar sa nu fie un excelent roman cu toate ca zideste intr-un singur plan si in jurul unui subiect de o rara simplicitate.

Un subiect de o traditionala si de cand lumea actualitate, poate ca ar fi si mai bine spus. Jar, este povestea unei iubiri nefericite, a uneia din acelea cu atat mai devoratoare cu cat s-au nascut, cum observa, cu un veac in urma, Stendhal, din ostilitate. O iubire-napasta, o iubire-morb si flacara, care cuprinde la fel cu elementele naturii si inabusa. Liana, eroina din Jar, este insemnata din leagan cu semnul infrangerii. Zadarnic se va feri din calea Zeului cu sageata, a lui Cupidon mesager cu atat mai tiran cu cat e mai gratios, al razbunatoarei zeite Venera, zadarnic va rade sau se va impotrivi apelurilor, in cele din urma se va supune.

PERPESSICIUS