Alegând lozinca insurgenților Sorbonei din mai 1968 drept titlu al romanului său, Milan Kundera așază destinul unei întregi generații sub semnul eșecului. Eroul său nu este însă un tânăr al acelor locuri și vremuri, ci unul care-și trăiește dureroasa maturizare în epoca instaurării regimului comunist în Cehoslovacia. Adolescent vulnerabil, bântuit de teama de ridicol, dar de o extremă puritate, poetul Jaromil se simte atras de ideologia marxistă, care-i promite o iluzorie revanșă împotriva unei lumi ce nu-l poate cuprinde. Treptat, el devine prizonierul unui sistem care îi cere să renunțe la tot ce venerase în chipul cel mai curat cu putință și să intre în concertul platitudinilor care se dau drept singura literatură adevărată.

Puritatea lui ultragiată se transformă atunci de-a dreptul în abjecție, odată cu denunțul prin care Jaromil își trimite prietena la închisoare. Și dacă, așa cum se spune, viața poetului este exponențială, căderea lui Jaromil, pusă de autor față în față cu căderile atâtor mari poeți ai lumii, vorbește despre căderea tuturor celor prinși în vâltoarea istoriei. Iată de ce romanul său n-a putut apărea decât în afara granițelor Cehoslovaciei, în 1973, mai întâi în Franța, unde a primit Prix Médicis étranger.

„Alături de Don Quijote și Doamna Bovary, Viața e în altă parte este probabil opera cea mai dură care s-a scris vreodată despre poezie. Despre poezie ca ultim refugiu al lui Dumnezeu.“ — FRANÇOIS RICARD