Strigonia virala

De câte ori nu te duc pașii în locuri pe care parcă le-ai mai văzut cândva? Așa s-a întâmplat că, nu știu pe ce căi, evident misterioase, m-am trezit la Cairo, în Muzeul de Istorie. În forfota din muzeu, printre statui cu regine cu barbă și oameni cu cap de animale, printre sarcofage din granit roșu, pe care nici azi nu le putem tăia decât cu freza cu diamante! Foarte multe statui ale marelui Ramses al II-lea erau cu piciorul stâng înainte, ca și cum ar vrea să pășească. Tot admirând „bărbatul stelelor” simt o mușcătură puternică în ceafă – scot un urlet multiplicat de ecoul ce se strecura printre vestigiile misterioase. Întorc brusc capul și-l văd pe Anubis, care avea o față vinovată ce părea că nu vede, nu aude! Imediat s-a pornit alarma și m-am trezit înhățat de doi războinici voinici care mă acuzară de „profanare de morminte”.
Le explic că eu sunt victima, că am fost mușcat de ceafă de Anubis! „Te-ai mușcat singur de ceafă și acum dai vina pe Zeul Anubis!

Ce interes ar avea un zeu să muște un turist de ceafă! Te-ai mușcat singur!” răcni la mine directorul muzeului. Eram bănuit de auto-vampirism. Am fost încătușat și dus de urgență la Laboratorul de Cercetări și Analize – mi-au făcut ADN-ul, analizele Wasserman, mi-au scanat craniul și l-au transpus în 3D! Concluzia a fost că sunt clinic sănătos, că nu am suferit de poliomelită și TBC, că nu am cazier, că nu am chinuit animale în copilărie și că nu sunt canibal! În privința automușcăturii de ceafă, s-a constatat că nu se poate trage o concluzie precisă: „Deși subiectul nu-și întoarce mandibula după ceafă, s-ar putea să aibă totuși anumite abilități misterioase! Se recomandă ca atunci când vizitează Muzeul din Cairo să poarte botniță din toval și să fie însoțit de minimum doi gardieni înarmați cu pistoale electrice și veste antiglonț!” Vestea a înconjurat rapid tot orașul Cairo. Nici un taximetrist nu voia să mă transporte, iar caii trăsurilor Primăriei se ridicau în două picioare, nechezând speriați, și-o rupeau la fugă! Norocul meu că un pachebot fluvial, probabil cel în care s-a comis oribila crimă descrisă cu lux de amănunte de Agatha Christie în „Moarte pe Nil”, a ancorat chiar atunci și, necunoscând pericolul, m-a luat la bord – uite așa am făcut o croazieră pe Nil și-am vizitat Teba, Menfisul și Asuanul! De multe ori tot răul spre bine! Oare Anubis anticipase happy-end-ul?
Când răsuflu ușurat, simt o lovitură puternică în creștetul capului – era Horus, iar Sfinxul asista impasibil și complice!