Aceasta cercetare nu are in vedere intreaga istorie a romanului, nici pe aceea a romanului istoric, ci sa ofere celor care vor incerca sa o faca un studiu de caz asezat in perspectiva unei modeste incursiuni in teoria romanului istoric si a catorva aplicatii, cu oarecare circulatie in spatiul critic european. Am incercat aceasta incursiune paralela, in plan teoretic si in acela al unui roman istoric romanesc, utilizand ca material analitic un roman foarte putin cunoscut, intrucat am considerat preferabil sa aduc in discutie un text care nu este insotit de judecati deja constituite si consolidate si care este, in acelasi timp, o fresca sociala si istorica a unei epoci apropiate de generatia noastra. Necunoscuta direct, epoca si-a pus oricum amprenta asupra istoriei noastre contemporane si se reflecta deja in diverse opere aparute inainte si dupa 1989, niciuna insa, cred, de largimea, de autenticitatea si de forta celei careia i-am consacrat acest modest efort recuperator. Este vorba de cele patru volume ale ciclului epic scris inainte de 1989 de Dinu Zarifopol si publicat intre 1994 si 1999: Naufragiul, Moartea lui Levi, Sah la rege si Crima generalului. Fiind vorba despre un autor practic necunoscut pana la aparitia volumelor si totodata de un intelectual dintr-o familie care a mai dat scriitori literaturii noastre (este nepot de frate al eseistului Paul Zarifopol si nepot de sora al poetului Dimitrie Anghel), dar care a manifestat din anii liceului veleitati literare, am crezut util sa incepem capitolul consacrat romanelor sale cu o scurta incursiune biografica.
Prezentarea si analiza romanelor a necesitat destul de ample incursiuni in tematica, viziunea si caracterologia lumii care le populeaza, concentrandu-se deci asupra unor momente, unor cupluri sau grupe de personaje si acoperind spatii geografice diverse, formand succesiv mai multe centre de interes. Incercare de recuperare a unei tetralogii care credem ca isi merita un loc aparte in istoria literaturii romanesti „de sertar”, dar si a literaturii romanesti postbelice in general, cercetarea care urmeaza incearca sa contribuie si la asezarea discutiei despre romanul istoric romanesc intr-un cadru comparativ si teoretic pe masura importantei acestui gen, considerat uneori cu usurinta ca un gen minor, la granita dintre documentar si mitologie, falsificat adesea de proiectia propagandistica a unei epoci care invia figuri istorice doar in beneficiul unui conducator megaloman.