Cartea cu fleacuri

Cartea cu fleacuri e poate cel mai atipic volum al scriitorului, o mărturie asupra existenţei cotidiene în care tonul ludic, degajat al unor notaţii e repede temperat de reprize în cel mai pur stil cioranian, cinic şi amar. Literatura înaltă şi micile întâmplări născătoare de perplexitate dintr-un Bucureşti „de adopţie”, impresiile din Occidentul ultracivilizat şi cugetările demistificatoare, autoironice despre vârsta senectuţii îşi găsesc locul în această carte subtilă despre „fleacurile” esenţiale ale vieţii.

„ Văd un copil de vreo şapte ani în braţe cu, abia ducându-l, unul de trei. Cerşind. Silit de părinţi, nu mă îndoiesc. Nu neapărat din sărăcie. E jobul lor. Deci, să fim calmi. Să spunem aşa e lumea şi să vorbim mai rar despre un Dumnezeu atoatevăzător.

Poate că sunt nedrept sau, mai exact, pun greşit problema. Îi cer lui Dumnezeu ce nu poate să dea. Poate că El nu e decât un strat al lumii, spiritualitatea ei, accesibilă celor care au harul, celorlalţi rămânându-le superstiţia şi speranţa. Atunci nu mai contează dacă Dumnezeu l-a creat pe om sau omul l-a creat pe Dumnezeu.”

Livius Ciocârlie