Introducere la teologia ramasitei

Conceptul de rămăşiţă nu este unul care să poată rămâne în culise. Dacă în Vechiul Testament se reduce la Israel, în Noul Testament se aplică în dreptul creștinismului, iar în Apocalipsa devine marca definitorie a poporului credincios de la sfârșitul timpului.

Pe parcursul studiilor cuprinse în acest volum, se desprind trei dimensiuni ale rămăşiţei: o rămăşiţă istorică, o rămăşiţă credincioasă şi o rămăşiţă escatologică, fiecare cu particularităţile sale. Poporul lui Dumnezeu există în două ipostaze: o biserică universală, invizibilă în momentul de faţă, şi rămăşiţa, expresia vizibilă a bisericii. Se pare că intenţia lui Dumnezeu este de a realiza, la finalul conflictului cosmic, o fuziune între biserica universală şi rămăşiţa escatologică.

În vederea îndeplinirii acestui ţel, misiunea rămăşiţei este cea care i-a fost încredinţată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14: un apel adresat bisericii invizibile de a ieși din Babilon. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, cei ce fac parte din rămăşiţă trebuie să-şi formeze o concepţie corectă despre natura şi importanţa rămăşiţei.

În acest scop, volumul de faţă articulează în mod coerent o teologie a rămăşiţei echilibrată, care evită capcana exclusivismului şi, în acelaşi timp, şi extrema diluării conceptului până acolo, încât să devină inutil.