Sfarleaza cu Fofeaza

"Şi urletul cumplit de spaimă se ridică peste câmpuri din mii de piepturi odată. Lumea vânzolită, ca un orcan, sare peste frânghii, zbiară şi aleargă, nemaivrând să asculte de jandarmi, de piloţi şi de Stavrat.

Sirena fluieră lung, a prăpăd. Automobilul salvării bate clopotul, care sună a sânge...

Trăsnit cu capul pe pământ, Toader deschide greu ochii. Îl doare ţeasta... ceafa... pieptul...

– Du’ie..., şopteşte.

Niciun răspuns. Întăreşte cu caznă grea:

– Du’ie! N-auzi?

Niciun răspuns.

Iar în străfulgerarea otrăvită a bănuielii găseşte tărie să se dezlege de chingă şi iese morman cu gâtul frânt, să se culeagă din rămăşiţele lui, să se încordeze până la nebunie şi, împingând fuselajul, să se târască afară...

– Du’ie Merişor! strigă şi anevoie se scoală, agăţându-se şi rezemându-se de avion. Apoi, deodată, glasul scade a plâns moale, înfrânt: Du’ie...

Căci Merişor nu mai este nicăieri..."