Rafinatele procedee și tehnici intertextuale și metatextuale utilizate de George David, ingenioasele trasee imprimate acțiunilor povestioarelor sale, împletite aproape fără greș în acest volum, la care ar trebui să mai adăugăm poate bizareria personajelor, baletând (sub aspect comportamental) între realitate și utopie, între logic și ilogic, toate acestea ne conving de un interesant specific al scriiturii sale, căruia aș îndrăzni să-i dau și o denumire proprie, oarecum paradoxală: logica utopiei. Într-adevăr, realul și fabulosul (magicul) se întrepătrund, peste tot, în modul cel mai natural cu putință, ceea ce ne duce cu gândul că, la o adică, aceste povestioare nu ar sta prea departe de una dintre cele mai mari invenții literare ale secolului XX, și anume de realismul magic, al scriitorului columbian Gabriel García Márquez. – EUGENIU NISTOR

Timpul nu mai există. Doar sufletul se ridică deasupra vorbelor pe care autorul le-a pus în paginile acestei cărți. Intrăm de fapt într-o buclă temporală în care poveștile se nasc din povești, amintirile nu mai sunt amintiri, bucuria nu mai este bucurie, doar tristețea rămâne tristețe. Cerul nu cade pe uriașul pământ, ci huma din suflet se înalță deasupra cerului. Acesta este sentimentul pe care îl trăiești citind aceste basme din care se naște realitatea. Sunt rare cazurile în care substanța prozei te absoarbe cu atâta forță și magie în interiorul unei fantasme. Pentru asta e nevoie de mult talent, iar George David ne dovedește aici că este înzestrat cu acest har. Lectura devine trăire și cititorul, complice la tot ceea ce se întâmplă. – LIVIU VIȘAN