Eseurile lui Oscar Wilde au toate ceva din farmecul şi ostentaţia comediantului superior care le-a scris. Ele nu ne oferă şi nu vor să ne ofere precepte, criterii ferme, valori certe, standardizate, ci vor să incite, să stârnească, să ne violenteze chiar, uneori. Ele arborează măşti pe care eseistul le schimbă de câteva ori în cursul aceleiaşi eseu. [...] Pentru Wilde există două lumi: aceea care este, lumea reală, despre care nu trebuie să se vorbească, pentru ca să fie , şi lumea artei, despre care trebuie să se vorbească pentru că altfel nu ar exista …

Nicolae Balotă