Valoarea literară incontestabilă a acestei cărți, între primele apărute în literatura noastră pe fondul izolării sociale și închiderii pandemice, vine din eleganța și policromia stilistică a textului, autoarea mișcându-se dezinvolt atât în registrul confesiv, cât și în cel narativ ori explicit și convențional poetic, dar și din intuiția subtilă de-a converti situația narativă dramatică, cu final predictibil tragic, într-o frumoasă aventură a iubirii, care chiar dacă nu „mișcă sori și stele” precum la Dante, învinge boala cu amenințările ei, sparge bolovanul negru al deznădejdii, purifică sufletele și le înalță la perfecțiunea comuniunii androgine. Cred că avem de-a face aici cu ceea ce Carl Gustav Jung numea „mysterium coniunctionis”, de restaurarea comuniunii masculin-feminin, unde spitalul este noul laborator alchimic, iar febra bolii este focul athanorului în care se produce „conjuncția sufletelor”. (Vianu Mureșan)