Gorila

„Am început să scriu romanul Gorila acum cinci ani, marturisea Liviu Rebreanu în Jurnalul din 14 iunie. Cartea are un subiect ingrat. Gorila nu este un personaj propriu-zis, ci simbolizează pacostea care a fost pentru țara noastră politica. E adevărat, urmează prozatorul, că evenimentele m-au ajuns din urmă într-atâta, încât s-ar putea spune că e vorba de un roman de actualitate, de un roman cu «cheie»" Finalul acestei pagini jurnaliere se referă la „concretizarea Gorilei (respectiv Politica)", anume „naționalismul cu pumnii în piept și falsa democrație". Liviu Rebreanu își fixa în acest mod algoritmul romanului, excedat probabil de suspiciunile venite din partea dictaturii carliste, dar și din aceea a mișcării legionare. Între „falanga" politicienilor de profesie precum Rotaru sau Belcineanu și noii ariviști, ca Dolinescu, din „frățiile de cruce". Liviu Rebreanu îl plasează pe Toma Pahonțu, cu ezitările, pasiunile politice și opțiunile ce, în conexiune cu mitul reactivat de scriitor, al cuplului etern, conduc la previzibilul deznodamânt tragic. Monomania politică îl înscrie pe „echivalentul urban al lui Ion" (Pompiliu Constantinescu) în seria tipologică a parveniților stendhalieni din literatura noastră, precum Andrei Pietraru.

Camil Petrescu