Mihail

Mihail a ieșit, așa cum a fost. Dintre toate cărțile mele, îmi este cea mai dragă. La ultima pagină, am izbucnit în plâns, încredințat că se va găsi mâine, circulând, în mijlocul unei lumi unde nu va fi întâmpinat de o sută de cititori care să-l iubească.
Eu știu, astăzi, ce cere lumea de la un «romancier»: în niciun caz cărți ca Mihail! Am dedicat-o sufletului aceluia care mă va ierta că am vorbit despre el în public.
Ah! cât de ușor mi-ar fi fost să fac un roman «emoționant». Cred că am făcut dovada, că încă mă țin curelele… Nu! Nici nu mi-a trecut prin gând s-o fac. M-am supus unui ordin lăuntric, pur și simplu.
Și totuși, ce trist e pentru noi că ne aflăm de-a valma printre meseriașii condeiului. Lucrând aici, m-am gândit mult la dumneata! […] Nu, nu! canalia de viață nu merită lacrimile noastre. […]
Uneori mă sperii cu calmul dumitale, asemănător celui care l-a ucis pe Mihail, deși era ritmul vieții sale.

Panait Istrati