O pot spune fără teama de a exagera: poezia din volumul de faţă este cât se poate de originală, generată de o sensibilitate citadină şcolită deopotrivă la şcoala oniricilor şi douămiiştilor. Leonard Matei este un poet al tensiunilor bine controlate, un echilibrist estetic care îşi stăpâneşte mijloacele, un bricoleur a cărui poezie nu dă vreo clipă impresia de inconsistenţă sau de angrenaj pripit, un gânditor al limbajului ce nu se pierde în sofistică. Cumva, face parte din generaţia sa, deşi ia de la modernişti nostalgia descrâncenată pe care oalătură atrocităţii realului şi, în general, ia de oriunde are nevoie dintr-o istorie amijloacelor estetice de care nu pare străin. Un poet veritabil, pe care îl aşteptăm încontinuare cu interes real. (Doru Căstăian)