Mai sus de miazanoapte

În bună tradiție horiană, romanul se plăsmuiește în jurul imaginii-simbol a lui Ștefan cel Mare, surprins în acele clipe înaintea morții când, revăzute, faptele trecute capătă o semnificaţie diferită. De egală importanţă, însă, este materialul viu din care se țese această cronică a eroului la vârsta senectuții: limba română. Este deopotrivă limba lui Horia şi a lui Ștefan, limbă curgătoare de letopiseț, reunind pe cei dinăuntrul şi din afara ţării, mărturisitoare de origini străvechi şi de statornicii creștine, cuprinzătoare cât o patrie, mică să încapă într-o călimară şi să fie dusă cu sine prin lume, la vreme de cumpănă, ca semn al unei identităţi de care nu te poți dezice.