Chestiunea stăpânirii Mării Mediterane e mult mai vastă de cum s-ar părea la început. În desvoltarea ei suntem cuprinşi şi noi; avem şi noi un rol, cu toate că niciodată corăbii de război ale noastre n-au plutit pe această mare cu scopul de a se împotrivi corăbiilor altei naţiuni; suntem, totuşi, amestecaţi în ea, fiindcă Marea Mediterană se continuă, de fapt, ‒ prin cele două strâmtori ce mărgenesc Marea de Marmara, canalul între „Marea Albă“ a orientalilor şi Marea Neagră -, în această mare, isprăvită şi ea, la nord, prin Marea de Azov. Astfel, Marea Neagră, cu adausul ei, face parte din sistemul Mării
Mediterane. Prin urmare, orice se petrece în Marea Mediterană, are imediat înrâurire şi asupra noastră.

În tratarea chestiunii Rinului, noi am fost atinşi numai indirect; în chestiunea Dunării, am fost, de cele mai multe ori, în deplina lumină a cercetării; în tratarea chestiunii Mării Mediterane, vom apărea adeseori, fiindcă, dacă nu ce facem noi, dar ce suferim noi, atârnă totdeauna de cine stăpâneşte în Marea Mediterană. Înţeleg: ceea ce suferim, nu numai ca dureri, dar şi ca influenţe:
influenţe de comerţ, de civilisaţie în genere şi, foarte adeseori, şi influenţe de dominaţie politică, ce nu ni vin numai de la răsărit, de dincolo de Nistru, de la apus, peste stepa Ungariei, de la sud, din Peninsula Balcanică, ci şi pe calea cealaltă, maritimă.