Iepurele de catifea vrea din tot sufletul să fie iubit. Este grăsun și rotunjor, cum se cade să fie un iepure, are blana pătată cu alb și cafeniu, mustăți de-adevăratelea din ață și urechi căptușite cu satin rozaliu.

O vreme zace în camera copiilor, alături de alte jucării uitate, și speră din toată inima lui de rumeguș ca într-o zi să aibă parte de dragostea copilului căruia i-a fost dăruit. Pentru că dragostea, află el, te poate face adevărat.

„Adevărat nu-nseamnă felul cum eşti făcut… E un lucru care ţi se-ntâmplă. Când un copil ţine la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu Adevărat… Nu se-ntâmplă dintr-odată… Devii treptat. Şi durează mult… În general, când ajungi Adevărat… eşti ponosit. Dar lucrurile astea n-au nicio importanţă, fiindcă odată ce eşti Adevărat, nu mai poţi să fii urât decât pentru cei care nu-nţeleg.”