Dulce infern

Singurătăţii nu-i pasă de frumuseţe, de vârstă, sau gen, o dată ce capătă putere asupra sufletului, nu va ceda poziţiile, mai ales în zilele posomorâte de toamnă. Poţi să fii înconjurat de o sută de oameni, dar să nu simţi legătura cu niciunul dintre ei. Creierul, antrenat pentru a păstra momentele fericite, acţionează acum ca cel mai sever duşman. Totul în jur, trădător, aminteşte de ea.

Sentimentele cer acţiune, inima se rupe din piept, iar sufletul s-a transformat dintr-o oază frumoasă, într-un pustiu incinerat. Blestemata realitate, îl ţine prizonier, de parcă s-ar hrăni cu suferinţa lui. Doar amintirile, îl menţin la suprafaţa lucidităţii, plimbându-l din nou şi din nou prin perioada când era fericit. Dulcile amintiri îi oferă refugiu, chiar dacă realitatea este un infern, al sau, dulce infern.

O istorie de dragoste excepţională, care s-a transformat într-un coşmar. Rămâne o singură întrebare – Cât va dura?